Diminetile sunt tare frumoase în tren .Deschizi ochii iar soarele îti mângâie fata .Scaunul nu-i prea comod ,pe obraz ai o urma mare ,rozalie si putin sifonata de la geam ,însa înca îti apar în minte fragmente din visul pe care tocmai l-ai avut .Zâmbesti .Un tânar se aseaza sfios lânga ea .Desigur ca nu se cunosc ,dar fii sigur ca pâna la capatul drumului se vor cunoaste îndeajuns de bine încât sa ajunga sa regrete ca nu s-au întâlnit mai devreme .Îsi vor dezvalui cu usurinta unul altuia secrete pe care nu le-au spus nici apropiatilor pentru ca ,înainte de toate sunt doar niste straini ,alte doua marionete care joaca dupa cum le controleaza papusarul ;un cinic care nu se plictiseste niciodata si care chiar în clipa aia le-a încrucisat drumurile .Poate prea devreme ,ori prea târziu ..
Îsi vor povesti fericirile si se vor bucura unul pentru celalalt ,îsi vor povesti problemele la care întotdeauna celalalt va gasi o rezolvare care va arata destul de simpla auzita din gura altuia si care poate a parut absurda ori nebuneasca pâna în acel moment .
La sfârsitul drumului se vor îmbratisa si îsi vor zâmbi frumos dar schimonosit pentru ca drumul se bifurca iar despartirile..cui îi plac despartirile?
Postări
2 comentarii:
Au si despartirile gramul lor de frumusete uneori.
Umm ,atunci ..poate ca n-am facut cunostinta cu asta .Nu le vad frumusetea nicicum .
Trimiteți un comentariu