Continuare

Câmpia era pustie şi posomorâtă. Era înconjurat de nemărginire .În jurul lui numai umbră în care privirea i se pierdea, şi o tăcere în care glasul i se stingea. Bătea un vânt din nord, rece ca gheaţa, dând lucrurilor din jurul lui un fel de viaţă lugubră. Copacii mărunţi îşi scuturau braţele slăbănoage cu o furie de necrezut. Ai fi zis că ameninţau şi urmăreau pe cineva.

Se hotărî să rămână acolo o vreme să-şi tragă sufletul şi să-şi odihnească picioarele. Mintea sa percepea senzaţia ca pe o femeie misterioasă îmbrăcată în roşu şi cu văl pe ochi care parcă-i şoptea să mai stea. Şi a stat. Frumosul trebuie admirat, idealizat; într-o mare de mizerie înveţi să preţuieşti orice urmă de frumos şi să o urmezi, ca apoi să tânjeşti să ajungi la mal crezând că el se va întruchipa într-un frumos absolut.

Uneori marchează momentele speciale adunând gânduri într-un caiet vechi. Cuvintele curg, se amestecă cu colbul de praf ascuns printre file, creionează sentimente. Îngheata şi rămân înţepenite într-o formă schimonosită. Cât a trecut de când nu au mai putut să se dezlănţuie ..Încă nu sunt pregătite să fie spuse. Or să stea ferecate o vreme ..O vreme?! Fără explicaţii acum! Nu-i timp de explicaţii .Nu-i timp de privit în ochi .Nu-i timp de ascultat. Se dovedeşte că finalul e mereu acelaşi.Omul nostru e un nemernic şi o ştie. Acum o să-şi continue drumul. A zăbovit cam mult şi poate fără rost. Dar mai întâi ..trage aer în piept! Mai e mult de mers până la următorul popas.