Dialog cu o frunza

Cu muzică în surdină gândurile zboară aiurea, se împleticesc şi gravitează ca electronii în jurul nucleului. Din când în când, aroma de ciocolată caldă îi aminteşte să mai coboare puţin. Îi place să ţină cana strâns în mâini, să se încălzească reciproc. O savurează doar, voind să prelungească cât mai mult momentul de visare. Şi îi mai place să stea la masa de lângă geam că să urmărească oamenii. Are timp să analizeze chipuri, mişcări, gesturi; le caută privirea dar ei, întotdeauna prea cufundaţi în grijile lor, întotdeauna zgribuliţi şi încordaţi, se grăbesc ..se grăbesc .. Doi porumbei ajung pe pervaz ademeniţi de mirosul de plăcintă cu brânză şi de un sunet plăcut. Unul din ei încearcă să-i atragă atenţia bătând cu ciocul în geam; Fascinat, băiatul le urmăreşte jocul :un zbor care descrie cercuri printre raze timide de soare şi frunze ce cad. Se lasă condus de instinct rătăcind pe străduţe înguste ,uitate de oameni şi de ani ..marcate de istorie şi poveşti ascunse. Se îmbracă în foşnet şi priveşte cerul. E atât de înnorat încât ai crede că va rămâne aşa pentru totdeauna. Zumzetul gazelor, şoaptele frunzelor, vibraţia pământului, trilul melodios al rândunicii de pe umărul unui corp împietrit creează legături şi vindecă suflete. De s-ar opri lumea măcar o clipă să simtă ..