Nu trebuie sa iti pese cum ma cheama si nici ce varsta am.Nu te-ar ajuta la nimic oricum, crede-ma! Doar ca aici,asa,tu vrei sa imi stii povestea.Esti curioasa.Si pentru ca eu am nevoie sa o spun, vom incerca o simbioza cu iz de infectie.
Sa incepem,deci:
La inceput iti place jocul. Tuturor ne place sa pozam total altfel decat suntem in realitate. Dar acum dupa ce m-am rupt total de el, nu fac decat sa ii copiez caracterul murdar si gesturile, totul parca imbraca tiparul lui.
Am devenit mai rau, numai imi pasa atat de oameni. Iubeam oamenii!
Acum ii folosesc doar.Si ce e si mai trist e ca nu exista o finalitate clar definita pentru aceasta “folosire”.Nu exista nimic.Nici macar cadavrul lui intins in sufletul meu.Acum e gol.E trist si gol.E rece.
Ma simt gol. Intotdeauna dai vina pe criminal. Oricum el este acum singurul care te intelege. El mi-a omorat sufletul. El stie cum e. Se spune ca oamenii iau forma si comportamentul persoanei iubite. Ar trebui ,deci, sa alegem cu grija pe cine iubim. Dar nu e mereu asa cum ne dorim. Ironic este ca desi urasc persoana in care ma transform. Accelerez fenomenul cat pot de tare. Intr-un mod dubios si ciudat imi doresc sa fiu el. Sa vad exact ce el a vazut deja. Sa distrug sufletele la fel cum el a facut-o. Si stiu ca intai imi va fi bine, apoi incet incet voi afla cu adevarat ce se intmapla si atunci am sa il urasc. Nu imi e in caracter sa fiu un monstru,ce-mi veni! Gresesc amarnic dar ma simteam bine..esti dezamagita ? Ma voiai o bestie, stiu ! Asta pana cand ti se intampla, stii cum e ? Zi-mi, stii? E placut sa asculti?
6 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
3 comentarii:
interesant este totusi cand sunt doi monstrii... mai ales cand se transforma fiecare la randul lui in print/printesa fara sa isi dea seama, si transmite celuilalt exact ceea ce vrea sa perceapa, ciudat este ca tocmai aia este realitatea, de ce? pentru ca sunt momente in care nu mai poti sa-ti tii in frau ceea ce simti si ceea ce gandesti. nu este nevoie mereu sa o spui in cuvinte, se transmite si prin mii de alte cai; si totusi esti monstru si te folosesti de cineva, esti rau, crud, samd. dar te simti totusi impacat cu tine atunci cand primesti ceea ce-ti doreai, si aici ma refer si la un raspuns, o reactie care sa-ti demonstreze tie insati ca totusi persoana cu care esti, cu care imparti acelasi sentiment de "hai sa ne folosim unul de celalalt" totusi e altfel inlauntrul ei, dar orgoliul e prea mare, si te simti multumit ca fara sa isi dea seama iti recunoaste, si pe urma se refugiata speriata in cochilia de melc care asteapta dupa usa, si doar scoate ochii sa iti zica pa. iar pe urma ploua. si-i e frica sa mai iasa. dar si cand trece ploaia si iese, cauta, poate gaseste, daca nu, nu se lasa, cauta. si uite asa o luam de la capat. uneori e bine sa-ti invingi temerile si sa treci peste gandurile de genu "dar daca" uneori e bine sa vezi realitatea iar alteori e mult prea comod sa traiesti intr-o lume proprie, creata de propriile visuri, de propriile vise, idei, perceptii, idealuri si mai stim noi ce. personalitatea omului e una singura, nu si-o schimba de azi pe maine, oricat de raniti am fost candva si oricat am zice "de azi gata". noi in noi tot la fel suntem, doar ca suntem raniti, ceea ce se duce asa cum a venit. si pe urma ce? pe urma ne trezim si ne dam seama. evident devenim iarasi foarte orgoliosi sa recunoastem raul facut si iar intram in cochilie. si tot asa chiar si cu cei pe care ii cunoastem cat de cat totusi, si care ne inteleg. de ce ne purtam si cu ei asa? pentru ca tot ne e frica, si e normal. cine vrea sa sufere? nimeni.
Avand in vedere ca nu ti-am mai citit de multa vreme blog-ul, din diferite motive, am sa las un comentariu mai amplu. In primul rand as vrea sa remarc faptul ca ti-ai schimbat atitudinea fata de comentariile anonime si asta probabil pana o sa te enerveze iar ;)). In al doilea rand observ ca de regula anonimii au mai multe lucruri de spus si de remarcat; ciudat e ca nu posteaza sub adevarata identitate..frica de realitate? ma rog. In al treilea rand chiar ai avut dreptate cand ai spus ca dupa multa vreme ai inceput sa scrii din nou despre tine. Oricum mi se pare unul dintre textele tale reusite. Da nu ma inseala pe mine memoria parca era si un refren de genul:"sunt un vanzator de vize" (imi scapa autorul :D).
Spor la scris in continuare si astept sa vad totusi si un gram de optimism din partea ta intr-unul din text. [:*]
intotdeauna am urat oamenii
Trimiteți un comentariu