Alb

Se ghemuise intr-un colt cu mainile cuprinzandu-si genunchii si apropiindu-i cat mai mult de gura.Privirea lui se indrepta in puncte fixe.Gol.

Avea mintea tulbure si capul ii era greu.Se proiecta in trecut.Vazu zambetul Ei,zambetul ala pe care nu-l mai vazuse de luni de zile,zambetul cu care-i hipnotiza pe judecatori,ii linistea pe martorii binevoitori,ii pacalea pe cei ostili ,si ii infierbanta lui sangele.Da,Ea avea un sens,Ea insemna ceva,Ea il acceptase.El ..el nu era nimic.O iubise.O iubea.Zadarnic.Neliniste.Gelozie.Nebunie.

Era vinovat.Asta il obseda.Nu mai gasea niciun sens,nimic nu mai avea rost,nu mai exista nimic,iar nimicul era el.Evadare.Vis.

De ce nu-i dadeau drumul?De ce nu-i dezlegau aripile?De ce uitase sa zboare?De ce il chinuiau?De ce?!

Intrebare.Urlet.Sfortare.Criza.Degeaba.

Peretii astia albi si goi il auzeau,il ascultau ,si ..si atat.Tremura.Tremura si-si pierduse controlul asupra corpului,mintea ii fugea aiurea,inima vroia sa iasa din piept.Ratiunea nu mai exista demult pentru el.Prin fata ochilor ii fulgera imaginea unei vieti ce se apropia de sfarsit;nu un banal montaj de secvente din trecutul lui, ci o viziune clara ,reliefata,a celui care era el in momentul acela :o marioneta.

O asistenta grasa in a-i carei ochi i se citea oboseala si nepasarea deschise brusc usa.Patru brate puternice il prinsera si-l trantira in pat obligandu-l sa ramana acolo tintuit.Nu intelegea ce se intampla.In zadar se zbatea.Ii vedea ochii scosi din orbite,ii vedea sudoarea ce i se scurgea de pe frunte spre obrazul stang,ii simtea respiratia urat mirositoare ,ii auzea rasuflarea in ecou.Ce vroia de la el?Ce vroiau de la el?!

Acul ii penetra cu putere vena.Amorteala, liniste, alb .