trezire.. 05:24

(imi permit sa scriu gresit si fara i mare, pentru ca eu sunt eu.. si ma doare la basca)in seara asta femeile vor in Opium si eu sunt foarte ocupat cu singura femeia care pare ca nu vrea nimic. Ce vis ciudat, se face ca suntem deja acolo si totul imi este atat de familial. Nu stiu cum pula mea (folosit ca semn de punctuatie) pot eu sa vorbesc despre Opium pentru ca nu am calcat in viata mea acolo, marturisesc asta sincer, scriu totul dupa un vis. Am visat numa' lumea buna.. defapt toti care conteaza, Kiwi, Kaze, (alde' K).. Carmen, Roxutza, Irina.. Se facea ca era pe acolo si Claudia.. Numa' personaje feminine complexe (ordinea in care sunt enumerate nu conteaza dupa o sticla de Ballantine's)I'o va pupa in ordine alfabetica. Va multumesc ca ati devenit importanti in viata mea fara sa observati acest lucru. Ce sa spun despre voi.. Pe mine sa ma prinda licenta tot cu voi in vreun club.. si pe voi sa va prinda anu' patru la fel de vesele (Carmen) si la fel de indragostite (Roxutza stie cum) ca in anu' unu. As fi atasat si o imagine cu mine in momentul asta in care si cei doi K din camera asta se uita ciudat pentru ca eu delirez si povestesc despre cat de bine m-am simtit intr-un club in care nu am fost. In schimb am fost in acea noapte sa imi etalez cunostintele de bucatar.. Publicul inca multumeste ! Sau poate e doar din politete. Eh.. deja mi s-a dus mahmureala.. Si uite asa Eu il strig pe George.. Si el e plecat de 44 de minute. Cam asa pot sa spun totul despre ce stare am acum.. Am scris pentru ca am banuit ca se potriveste absolul total cu midnight killers.

din mers..

Uzunu

Vorba lu’ a.g. , iubesc sa fac emisiuni daca as avea ocazia as face emisiuni din lift, as transmite live din mers. Asa sunt si eu, cred ca a ajuns sa-mi placa atat de mult sa vars in paginile astea tot felul de cacaturi ce traiesc, ce vad, ce aud.. Va vorbesc astazi din postura de om cu carte de munca. Pana acum nu-mi imaginam ca eu Soava Madalin Paul o sa aiba grija de a se trezii de dimineata, de a merge la munca sau de a nu consuma bauturi alcoolice, ca vezi tu maine ma trezesc devreme si tre’ sa fug 150 de metri pana la cartofior unde servesc portia zilnica de work. Se numeste ca sunt work incorporated domne.. dala’ de vede numa’ munca si iar munca. Te pomenesti ca maine poimaine ma vezi la stiri ca mi-am pus streangu’ de gat ca nu mi-am indeplinit targetu’. Hai sa fim seriosi. Daca toti ar avea sictiru’ pe care il am eu la intrarea in tura s-ar duce dracu’ toata economia asta care si asa nu prea este economie. Va imaginati, un controlor de traffic aerian fara chef de “dirijat” in ziua respectiva. Si un fel de 9/11 directionat spre Casa Poporului si Palatul Cotroceni.. Asta da imagine de Apocalipsa. Sa vina un fel de bin laden din ala de unde o vrea el, sa vina de la unguri, sa vina de peste Prut, sa vina din alta tara pentru ca traiesc cu impresia ca nici asta nu suntem in stare sa producem. Nu suntem in stare sa avem un bin laden autentic. Si uite asa sarim in aer made in Romania.

Calugareni

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-sa. Va da-ti seama ca in momentul asta scriu de plictiseala. Un plictis din ala totusi energic. Asa imi place mie sa ma dau dupa ce vin de la rio de Giurgiu. Iar am fost acasa, m-am invartit 3 zile fara sa realizez ceva anume, am dat o fuga prin Bulgaria pentru ca asa e trendy sa faci duminica. Cules din vitrine doua bucati J&B pentru micu’ trafic si una bucata Ballantine’s pentru deliciu personal. Pfiu a dracu masina ce se duce..

Jilava

eliberam-as

din stare.

Oare detinutii de la mititica viseaza numai libertate, femei si bautura ? eu asta imi imaginez ca as visa daca maine s-ar descoperii ca eu am operat jafu secolului si nu le-as mai da banii nici mort. I-as pune la pastrare in mod cert si as iesii la saptezeci de ani si mi-as face viata mai frumoasa. Bull Shit ! Daca te vezi cu atat de multi bani pe cap cred ca o iei razna. Gata.. se duce dracu chefu de scris, imi este cald.

A.M.R 20 .

dualitate

Dimineata. Ma trezesc; este abia 9 AM ceasul. Parasesc patul si deschid laptopul; intr-o clipa un val de epinefrina imi invadeaza corpul. Inca una din zilele agitate ma asteapta, iar eu nu ma impotrivesc.

Adrenalina. Desi nu realizam avem zilnic parte de acest hormon, fie ca suntem la volan, pe strada, ne certam cu cineva, sau chiar facem dragoste. Este omniprezent; difera doar cantitatea in care este eliberat. Eu sunt dependent de EL,iar in lipsa lui devin placid, pierzindu-mi interesul pentru tot ce ma inconjoara; acest moment ma face sa-mi doresc un singur lucru: STRES.

Acum regret ca am rostit acest cuvant, deoarece am trezit inca o data personalitatea mea dependenta de epinefrina, acel personaj scarbos ce ofera vieti dualitate.

Kiwi. Simpla rostire a pseudonimului incepe sa ma irite.

„- Astazi ce doresti Kiwi?

- Ce doresc?! Vrei sa spui ce primesc!

- Nu trebuie sa devi recalcitrant, doar raspunde intrebarii.

- Tu nu esti satul sa petreci timpul ca orice prost , conectat la messenger, continuu sa vizitezi aceleasi site-uri de agatat. Trezeste-te si revino la realitate fratioare.

- Ce te face sa crezi ca nu sunt destul de realist? Oare nu eu sunt cel care mereu te scoate din toate problemele pe care le creezi; din toate certurile inutile pornite de dragul de a-ti diversifica ziua?

- Sa-mi diversific eu ziua?! Toate le fac cu un singur scop: de a te pune in legatura cu realitatea baiete, de a te resocializa cu lumea.

- De ce am nevoie de resocializare? Am destui prieteni cu care vorbesc zilnic, cu care am atatea proiecte in desfasurare.

- Dar macar cu unul din acei tovarasi vorbesti „face2face”, sau vre-un proiect a iesit vre-o data afara din calculatorul tau?

- Dar de ce totul trebuie sa se rezume la intalniri tet-a-tet, si orice proiect trebuie sa fie palpabil.

- Fratioare, tu esti nebun. Daca nu este real, atunci ce scop are?? Iar tu spui ca nu este necesar sa iei contact cu persoanele? Nu observi ca ai devenit un incuiat, blocat in sfera ta virtuala? Este timpul sa te schimbi. Un nou sens vietii tale.

- Dar nu vreau alt sens. Acesta imi convine si nu il voi schimba!

- Daca tu nu ai de gand sa iti schimbi stilul de viata de buna voie, ti-l voi schimba eu, fortat. Pentru asta m-ai creeat, eu sunt partea ta negativa fara de care nu ai putea exista. Accepta-ma de buna voie. Alta alternativa nu exista. Ne auzim mai tarziu. Socializeaza !

A plecat, iar eu ca in fiecare zi, ma feresc in orice moment al zilei sa nu-si faca simtita inca o data prezenta. Eu si el, noi, unul si acelasi ; atat de diferiti si totusi in imposibilitatea de a trai unul fara celalalt.

Sunt intreg, si totusi nu sunt!

sa scrii despre viata de noapte.

Erotiza-m-as
si n-am cum

Despre masini si fraieri, depre femei si aventuri, despre ce se intampla interesant in oras pe intuneric. Despre ce merita sa faci dupa douasprezece noaptea. Si descopar ca toate povestile-povestirile mele se sfarsesc in acelasi loc. Si in locul ala e cel mai bine. Cea mai buna viata de noapte este intre picioarele unei femei. In interiorul coapsei se afla o zona dulce si foarte fina. Sunt tactil, cunosc atingand, si imi place tare, dar tare mult, sa ating pielea acolo, cu varful degetelor. De fapt nu cu varful, caci ala e cam ascutit si zgariecios, ci cu buricele degetelor, care sunt moi si placute la pipait. Placute sa pipaie si placute sa atinga. Apoi, in spatele feselor este o linie. Trece pe sub fund ca o crevasa. Uneori vara e putin transpirata, dar acum, e uscata si alunecoasa. In plus, noaptea e foarte bine sa stai cu piciorul intre niste picioare. Cand dorm, pun piciorul peste tine ca si cum as vrea sa ma asigur ca nu pleci. Sau, iti desfac picioarele si intru si eu acolo, iar cand ne intoarcem in somn, piciorul tau cauta picioarele mele. Cred ca priviti din exterior aratam amuzant, incarligatura de membre peste si pe sub cearceafuri. Si imi mai place sa stau cu mana pe sanii tai, cu degetele la ceafa sau cu palma pe burta.Imi place sa te ating, imi place sa dorm cu tine si cred ca mare dreptate am avut si am in continuare, cand am spus ca cea mai buna viata de noapte e intre picioarele unei femei.

Noapte buna, eu ma duc sa ma culc.

la vama..

un domn slabanog,
imbracat in negru, scuipa din cand in cand printre dinti. Incearca sa nimereasca un caine care doarme la umbra. Domnul nu sta la umbra, el sta in soare si in praf si poarta pe cap o sepcuta cu cozoroc pe care scrie ceva indescifrabil. Are o centura mare de care atarna o statie, un mobil si un pistol. Toate sunt grele si ii trag in jos pantalonii care se incretesc de stransoare in jurul coapselor. Mai exact, cureaua se sustine pe bazin, pe oasele alea doua mari, care ies din el ca aripile unui flutur. Fund nu prea are, acolo stofa rarita atarna in falduri si se flutura lenes intr-o parte si in alta, urmand, cu regret si siktir parca, miscarile stapanului. Hai ca asta iar isi misca curul, imi imaginez ca sopteste plictisit turul pantalonilor. Turul, curul si turistul, adica eu, ma indrept catre el si il intreb unde este toaleta. Acolo! - si cozorocul se misca doi centimetri. Urmaresc cozorocul si vad o cabina verde, care nu imi prea inspira incredere. Ma apropii, inspir si ies imediat afara expirand si inspirand in acelasi timp. Cine e sensibil este rugat sa nu mai citeasca. Bine, eu v-am prevenit. In interiorul vasului, colcaia o supa de viermi albi. Dincolo, la vreo cincizeci de metri, se vede vama . Curata, ma cheama pe mine si maruntaiele mele, ma ademeneste si seduce. Scuip in praf si imi tradez tara. Astept pana trec la bulgari ca in Romania nici sa te mai caci nu mai poti.

sursa

continuare..

La 100 de ani de la moartea mea, s-au intamplat lucruri interesante. Textul de mai jos, singurul lucru pe care eu l-am scris in viata mea a starnit, evident dupa moartea mea si in conditii oarecum bizare, o intreaga isterie in lumea literaturii. Faima sa a crescut an de an, cu timpul numele meu ajungand sa fie citat in asociatie cu Tolstoi, Platon, Plutarh. Adica devenisem un greu. Un Wittgenstein al literaturii; diferite scoli au extras diferite intelesuri din textul meu, a fost analizat, intors pe toate partile si a dat nastere la mii de teorii. De ce am adus aminte de Wittgenstein? Pentru ca ala in viata sa a scris doua carti. Obscurul si absolut de neinelesul "Tractatus logico-philosophicus" si un dictionar de austriaca rurala; adica a scris o carte pe care nu a inteles-o nimeni, dar care a fost atat de ermetica, incat toata lumea buna a simtit nevoia sa spuna ca a priceput-o; singura lui carte buna de-adevaratelea este dictionarul. Si asta nu o spun numai eu, ci si prietenul meu Horst, care este austriac.

- Horst nu este austriac! - zice dactilografa. (apare si aici)
- Cui pula mea ii pasa ?! - racneste autorul.
Parul dactilografei se zburataceste ca niste pene, fata isi apleaca fruntea scriind si chicoteste incantata. Povestea continua.
Deci era austriac! In cartile mele, daca eu doresc ca Dorel sa fie numele vizirului, Dorel va fi, si daca ma enervez ii spun sultanului Natasa, pentru ca eu pot, pentru ca eu sunt scriitorul, adica un fel de mic Dumnezeu.

Sala de curs, genul de aula a facultatii, in care rareori se aduna toata lumea. Este o sala prea mare pentru a se tine cursuri in ea. Restul anului este nepopulata, in general aici se fac deschiderile anului scolar. Deschideri cu ocazia carora se aduna profesorii, rostesc discursuri stupide, stundetii din anul intai asculta, iar cei din ultimul an sunt absenti. Pur si simplu lipsesc. Si mai sunt celelalte ocazii, colocviile, simpozioanele importante mari, cu participare larga. Atunci cand oaspetilor, invitatii, sponsorilor competitiei si presei dorim sa le aratam ce scoala minunata au vizitat. Oamenii sunt feluriti, unii mici de inaltime, altii grasi, unul este inalt, ceilalti - cei nefeluriti - au priviri inteligent-critice si scrutatoare, au bibliografii, adnotari, trimiteri, sic, id, editor, lector, cz, etc. Intodeauna printre ei se afla si studenti, tinere sperante ale facultatilor; ei sunt scosi cu aceste ocazii, lustruiti pentru parada, li se face parul in codite si cosite, li se spala dintii si li se aproba subiecte cuminti. Cuminti dar curajoase. De ce cuminti? Pentru ca nu vrem sa jignim pe nimeni, nu vrem sa antagonizam ascultatori sau cititori. De ce curajoase? Pentru ca este foarte important ca in cercetarea academica sa gasesti intodeauna un mod nou si cat se poate de curajos de a privi problema. Acesta este curajul academic. Se numeste Cumintele Curajos si traieste in buzunarul decanului. E mic, dulce, galben si pufos, si de mult de tot, cand era inca om, a fost student. Fusese un student bun, pina cind, intr-o singura zi toate sperantele lui, visele mamei si asteptarile tatalui fusesera naruite. Era o zi chiar ca aceasta si, in dimineata acelei zile, tanarului nostru student o mana grijulie si matura ii spala dintii, ii facu codite si cosite, si-l trimise sa-si citeasca referatul. Rezultatul? Studentul a disparut pentru totdeauna. Cand parintii lui exasperati atacasera catedra de lingvistica; mama plangand, tatal in spume; doamna secretara - madam Broasca

i se spunea cand stiai ca nu te aude - le-a demonstrat celor doi, dincolo de orice putinta de tagada, ca baiatul nu fusese niciodata student aici.

- Stimata doamna linistiti-va, va inteleg, dar trebuie sa ne intelegeti si dvs. pe noi, fiul dvs nu a fost niciodata studentul acestui institut de invatamant.
- Tipat-rictus-plans.
- Da' de unde sa stiu eu, doamna, si ce suntem noi vinovati ca v-a mintit?
- Tipat-rictus-plins.

Scena a degenerat si a trecut prin desfasurarile obisnuite. Totul s-a incheiat ca de obicei, injectii, psihiatrie, spitalul de nebuni, parinti indurerati, cearcane... povestea obisnuita. Nu ne intereseaza prea mult pentru ca toate astea s-au intamplat. Ce este foarte important: nu ni s-au intamplat noua! Si ceea ce iarasi mai are ceva sens: nu se intampla acum, in prezent! Cui ii pasa de doi mosi care s-au spanzurat, ea imbracata in capot, el in halat, tinandu-se de mana; pe masa o tigara si o bautura fina; si de fiul lor cel natarau, ala cu nasul de evreu, care la scoala a plecat si nici un semn nu a mai dat ?
Cel mai emotionant lucru, din punct de vedere al calitatii actului poetic, este imaginea capotului si a celor doi batrani, restul sunt analize de text . De fapt, ce ne intereseaza pe noi acum? Hai nu va mai prefaceti, stiti cu toti ce asteptati: studentul, ala nou, cel caruia i s-a pregatit intrarea, cel despre care banuiesti ca in clipele urmatoare se va ridica si va incepe sa citeasca. Ei bine, studentul ala eram eu.

Dintr-o sursa..

manifest

Daca e adevarat ca ai voie sa-ti alegi oamenii cu care discuti sau convietuiesti de ce nu ai putea sa-ti alegi si oamenii care au voie sa te asculte? La urma urmei, atunci cand spui ceva o faci pentru ca ai mai mult si vrei sa dai de la tine- arunci cu bucati din eu dupa trecatorii grabiti de pe strada, le dai de mancare (valoarea gastronomica a festinului ramane la aprecierea lor bineinteles), ii hranesti cu franturi din tine asa cum trebuie ca faca lupii pe moarte cand se lasa inconjurati de hiene sau sacali. N-ar fi mai cinstit sa poti hotari tu cine are voie sa se infrupte si cine nu? N-ar fi mai corect sa te poti inconjura (zilnic) de pradatori teribili, pantere negre si lei, oameni cu pumnale, femei frumoase si alte asemenea salbaticiuni de nedomesticit care sa te ia intr-un mod onorabil, rapid si nedureros, intelegator (pentru ca si lor li se face la fel) ?

Altfel spus: ce-ar fi daca mi-as face un cerc de oameni care-mi seamana ca si factura, care reactioneaza la fel de isteric (chiar daca diferit) in fata acelorasi stimuli, care se drogheaza cam cu aceleasi cantitati de adrenalina, care vad modul preferat de a muri cam in acelasi fel (adica in viteza, cu peste 240 la ora), practic un cerc de conmeseni in care sa poti sa pierzi si sa castigi simultan, impartind din tine si furand de la ei, ca intr-un duel continuu care te tine in permanenta placut provocat si care da dependenta tocmai de aia ! La o adica nici nu trebuie sa-i cunosti pe toti, e suficient ca sunt acolo, ca ii recunosti dupa vreun semn anume care te pune in garda si te anunta ca trebuie sa tii cont de ei, ca nu e ca si cum le-ai putea inchide telefonul din prima.

In alta ordine de idei ! imi trebuie 100 de oameni alesi ca pe spranceana. Acestia, odata admisi cu drepturi egale in ceea ce am putea considera un club cu circuit inchis, vor efectua - simultan, toti odata sau pe rand, in grupuri (dupa cum se va nimeri) - diverse activitati, toate placute. Locul de unde vor fi vanati - cam ca in afara, unde companiile de headhunters isi vaneaza talentele - este desigur acest blog. Odata observati, eventualii pradatori vor fi invitati, apreciati si apoi admisi sau refuzati. In momentul in care vor fi admisi 100 de oameni, vom fi cu totii gata sa trecem la etapa cu numarul doi.

Si ca sa raspund la o intrebare pe care o simt in aer: la urma urmei ce vrem noi sa facem cu toate astea? Scopul meu final este, bineinteles, sa cuceresc lumea !
Pentru realizarea planurilor mele diabolice de geniu al raului imi sunt necesare anumite resurse; pana acum am cerut (pretins) si mi-au fost acordate: o ciocolata poiana cu alune si staniol, una bucata sticla Ballantine’s, o bricheta, un pumnal, o cutie de santal (de portocale rosii), o inghetata cu capsuni de la macdonalds si dreptul de a scrie/sterge oriunde pe blog. Alexander a pretins si el ca si resursa dreptul de a scrie undeva pe blog (unde sa n-am voie sa scriu/sterg eu); acesta i-a fost acordat. Voua vi se acorda dreptul de a scrie - unde si cum o faceti este in final treaba voastra. Eu va invit sa incercati, sa faceti parte din ceva - posibil maret. Va ofer o poarta spre un joc continuu, pe strada si la petreceri, in birou, un joc cu dueluri, tradari, injunghieri pe la spate, fente, conspiratii si alte asemenea delicii. Cine ajunge ultimul, spala vasele !

sursa a.g