Be mine

se fe

Zgomot. Zgomot infernal. Ca un motor de masina veche, un tren ce trece printr-o gara uitata de lume. Zi perfecta de vara, soare arzator ce se ridica peste orizont tot timpul in acelasi punct si incalzeste punctul asta de praf pe care El aterizase de urgenta. Totul e scrum in spatele liniei de lumina proiectate de steaua aceasta albastra. Nu, nu era o stea obisnuita, nu era un Soare..
O planeta rosie, lipsita de miscare de rotatie. Forta gravitationala 1.622 m·s⁻² . Este pur si simplu centrul acelui univers. Pe aceasta planeta, El singurul ce a supravietuit misiunii. Au parasit sistemul solar si s-au aventurat intr-o misiune sinucigasa. Au stiut de la inceput ca nu se mai intorc. El a supravietuit.Traia cu sufletul impacat doar ca va fi singurul ce va vedea o alta lume. Se simtea un mic dumnezeu. Se gandea cum sa reuseasca sa trimita toate datele despre toate minunatiile ce le vazuse, cum sa arate lumii ca exista...Trecusera 16 ani, asta dupa ultimele calcule, pentru ca nu putea sa masoare cu exactitate trecerea timpului. Calculele lui spuneau ca aici o zi dureaza 126 ore si 29 de minute. Atat ii trebuia stelei albastre sa treaca doua orizonturi.Totul se scurgea foarte lin, fiecare zi era o noua aventura, una pentru supravietuire.Un gand intunecat isi facea loc in mintea lui, cu timpul isi pierdea luciditatea. Se imbatase cu un miraj. Tot ceea ce el vazuse si simtise era un vis. Un vis straniu ce se derula intr-o capsula criogenica. Capsula in care el strabatuse doar jumatate din drumul planificat, si explodase. Totul, tot visul s-a derulat intr-o fractiune de secunda, inainte ca El sa ajunga un fir de praf cosmic. Acum isi explica de ce filmul acesta nu avea sunet. El era mut.
Totul era negru si plumb, El a sfarsit in propriul vis.

Fara titlu azi .

Gardianul inchise zgomotos poarta dupa el.O stia si atat .Nu mai privea in urma.De azi nu mai privea in urma.

Isi ridica mainile spre cer simtind cum sufletul il paraseste pentru o clipa ,impins de dorinta.Dorinta de a cunoaste.Simtea ceva care-si lua zborul dintr-insul si ceva care cobora in el;misterios schimb al abisurilor sufletului cu abisurile nemarginirii . Frumos soare ! Era ca si cum l-ar fi vazut pentru prima data .Renastere.

Le simtise picioarele si pumnii adancindu-se in trupul lui .Le suportase rasuflarile greoaie pe trupul sau gol, fusese strivit sub corpurile lor slinoase ,fortat sa descopere gustul sexelor lor .Cunostea suferinta ,dar si razbunarea ;cruzimea ,dar si visarea.Cu siguranta nici el nu era lipsit de pacate odata ce isi pierduse tineretea izolat intre patru pereti .

Regreta.Dar zadarnic .Timpul nu sta in loc pentru nimeni .Nisipul curge ,clepsidra se goleste .Copilul de altadata murise ,infractorul din el ramasese in urma sa ,in spatele gratiilor ..pentru mult timp .Multa vreme va mai fi batjocorit de fiarele temnitelor .Era batran.Era batran in timp ce altii de varsta lui erau considerati inca tineri .

Cu siguranta experienta asta nu o putea sterge din memorie cu vreun burete imaginar ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat ,si nici nu va putea uita acea perioada critica in care chiar credea ca nu va mai vedea soarele nicicand.

Intr-una din acele zile il vizitase un necunoscut imbracat in negru ,dar care avea o seninatate in privire pe care n-o mai intalnise niciodata .Petrecuse toata ziua si toata noaptea langa el ,uitand de masa si de somn ,rugandu-se lui Dumnezeu pentru iertarea sufletului condamnatului si rugandu-l pe condamnat pentru iertarea sufletului sau.Ii spuse cele mai frumoase adevaruri,care sunt cele mai simple .Ii fu parinte ,frate,prieten;episcop numai pentru a-l binecuvanta .Ii vorbise despre toate ,linistindu-l si alintandu-l.Moartea insemna pentru el un abis.In picioare ,tremurand pe marginea acestei prapastii fioroase, se tragea inapoi ingrozit .Nu era chiar atat de ignorant ca sa ramana cu totul nepasator .Condamnarea lui ,care-l zguduise adanc, faramase pe alocuri ,in jurul lui ,zidul care ne desparte de taina lucrurilor si pe care noi il numim viata .Se uita fara incetare dincolo de lumea asta ,prin aceste sparturi fatale si nu vedea decat intuneric.Episcopul l-a facut sa zareasca lumina .

Acum vroia sa simta cum ii sfaraie libertatea prin vene,cum pulseaza viata prin toata fiinta sa.

Acasa ..

"de ce scriu"

"Eu unul scriu datorita unui impuls interior de a scrie. Scriu pentru ca nu pot face o alta munca normala, ca alti oameni. Scriu pentru ca vreau sa citesc carti asemenea celor pe care le scriu eu. Scriu pentru ca sunt furios pe toata lumea, pe fiecare in parte. Scriu pentru ca imi place sa stau toata ziua intr-o camera si sa scriu. Scriu pentru ca singurul mod de a lua parte la viata reala este prin schimbarea ei. [...] Scriu pentru ca-mi place mirosul hartiei, stiloului, cernelii. Scriu deoarece cred in literatura, in arta romanului, mai mult decat cred in orice altceva. Scriu pentru ca scrisul e o deprindere si o pasiune. Scriu pentru ca ma tem sa nu fiu uitat. Scriu pentru ca imi plac gloria si interesul pe care le atrage scrisul. Scriu pentru a fi singur. Poate ca scriu pentru ca astfel sper sa inteleg de ce sunt atat de manios pe voi toti, atat de manios pe toata lumea. Scriu pentru ca imi place sa fiu citit, scriu pentru ca, dupa ce am inceput un roman, un eseu, o pagina, vreau s-o termin. Scriu pentru ca asta e ceea ce asteapta toti de la mine. Scriu pentru ca am o incredere copilareasca in nemurirea bibliotecilor si in felul in care cartile mele stau pe rafturi. Scriu pentru ca este cum nu se poate mai tulburator sa transformi in cuvinte toate bogatiile si frumusetile vietii. Scriu nu pentru a spune o poveste, ci pentru a compune o poveste. Scriu pentru ca vreau sa scap de presentimentul ca exista un loc unde trebuie sa ma duc, dar - ca intr-un vis - nu pot ajunge acolo. Scriu pentru ca n-am reusit niciodata sa fiu fericit. Scriu pentru a fi fericit."

Vorbe de Orhan Pamuk..

Usa blestemata

Orasul doarme.

Strazile sunt pustii...numai vantul mai hoinareste cautandu-si si el linistea... E o dupa-amiaza linistita,ciudat de linistita pentru un oras asa agitat. Cu doua case mai jos de colt,de pe partea stanga spre est,acest aspect placut era tulburat de intrarea intr-o curte;in acel loc o cladire sinistra isi proiecta inainte in strada acoperisul triunghiular.Era o cladire cu doua etaje la care nu se vedea nicio fereastra,nimic in afara de o usa la parter si un fronton decolorat la etajul superior;purtand in fiecare linie urmele unei neglijente sordide si indelungate.Usa,care nu avea nici clopotel,nici inel de metal,era cojita si patata.Vagabonzii se ascundeau in nisele cladirii si aprindeau bete de chibrit pe pereti;
Domnul Soonled si avocatul se aflau pe trotuarul opus al strazii laterale;dar cand au ajuns in dreptul intrarii,cel din urma si-a ridicat bastonul si a aratat spre cladire.
-Ai remarcat vreodata acea usa?intreba el. Insotitorul sau ii raspunse afirmativ,adaugand.
- In mintea mea acea usa este legata de o poveste foarte veche.
- Chiar asa? spuse domnul Attens , cu o mica schimbare in tonul vocii. Si care e acea poveste?
- Ei bine,s-a intamplat astfel,raspunde domnul Soonled. Ma intorceam dintr-un loc indepartat , asa de indepartat incat aveam impresia ca se afla la capatul lumii.Trec pe aceeasi strada shi ma intalnesc cu un politist care imi era amic.Ne salutam , apoi imi vad linistit de drum; la un moment dat aflandu-ma in locul unde ne aflam noi acum, am auzit in tipat infiorator. Imediat m-a cuprins in fior de frica si un stiam ce sa fac:sa merg in fata si sa-mi vad de drum sau sa ma apropii de acea usa. Stau cateva minute in cumpana si pana la urma decid sa ma apropii sa vad care e situatia.Am incremedit de spaima cand am vazut peisajul din acea camera din spatele usii: in fata ochilor statea trupul unei fetite de opt-noua anisori spanzurata cu un cablu;la inceput am crezut k fata se sinucisese si eu asistasem la cantecul ei de lebada...dar in din spatele ei aparu un chip dispretuitor de om sau bestie , nu stiu ce era .. care se infrupta din proaspata lui prada ...acesta nu m-a vazut din fericire si eu eram martor accidental al unei crime oribile;aveam in fatza un criminal psihopat.Orice miscare imi era fatala,trebuie sa-mi tin suflul pentru a nu trezi suspiciuni monstrului si pentru a evita sa devin felul doi de mancare pentru el.Asistam un spectacol cu adevarat oribil si dezgustator.Monstrul musca infometat din bratul micutei..sangele i se scugea printre dinti,iar primirea ii era cu adevarat draceasca. M-a trecut in fior si nu mi-am mai putut tine respiratia ...insa bestia era prea ocupata cu ospatul meu ca sa mai fie atent la ce se intampla in spatele usii. Dintr-o data mare mi-a fost mirarea and am vazut ca mostrul se indrepta spre capul fetitei si cu un cutit i l-a retazat si l-a ridicat in aer ca pe un trofeu,apoi tot cu acelasi cutit i-a scos pe rand,ochii verzi ai micutei care parca ma priveau prin usa cerandu-mi ajutorul...parca ar fi fost scenariul unui film de groaza , dar nu ,eu eram acolo si era realitate..o realitate cruda shi regret ca am avut ocazia sa particip la acel ospat. Dupa ce i-a scos ochii cu grija i-a pus intr-un mic borcan de sticla ,apoi l-a bagat in buzunar... apoi din nou a rup o bucata de carne din bratul micutei si a infuletat-o pe nesimtite...de ce oare pastrase ochii? era un spectacol morbid pentru mine si deja vazuse mai mult decat mi-ar fi permis imaginatia..nu stiam cum sa reactionez.Am decis sa plec si sa uit de aceasta neplacuta intamplare...
- Intr-adevar infricosator,spuse domnul Attens.
- Vad ca si dumneata simti ceea ce am simtit si eu,spune domnul Soonled. Da, o poveste urata,caci omul era un tip cu care nimeni nu ar dori sa aiba de-a face,un om cu adevarat groaznic...

somn..

Simţea că s-a trezit deşi nu-şi dădea seama dacă de fapt dormea cu adevărat. I se părea că ochii îi erau deja deschişi, doar că la un moment dat imaginea a părut să se contureze în minte. Aşa că acum se uita la tavan. Un tavan alb. Vântul îşi croia drum printre canturile de la ferestre. Dar nu încercă să se întoarcă ca să vadă cum arătau ferestrele. Făcea deja un efort prea mare ca să gândească. Copacii de afară se mişcau în furtună. Fără să ştie de unde venise gândul, credea că ştie că sunt castani. Oare unde văzuse ultima oară castani? Oare de unde ştia de castani? Următorul gând îi păru pe cât de normal pe atât de surprinzător: Cine sunt eu? Şi unde sunt aici? Şi de ce?

Elegie

Mai bine sa umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate astea-s firesti .

de Octavian Paler

Two souls

Inceput

Am innotat pe sub apa.M-am bagat destul de adanc , la vreo trei metri ,daca era sa judec dupa presiunea pe care o simteam in urechi. Cele mai multe dintre golfuletele din jur aveau cam trei metri adancime.Si asta era la fel .M-am arcuit si am plonjat cat mai adanc .Apa imi apasa urechile de credeam ca o sa-mi plesneasca .Dar n-a trebuit sa ies la suprafata .Presiunea din plamani goneste oxigenul in sange asa ca ,timp de cateva secunde ,nu trebuie sa-ti faci probleme cu respiratia .Apa era verde .Urechile imi vajaiau ,simteam cum o greutate imi apasa pieptul si spatele ..

Racoarea marii ii patrunse fiinta , il invalui in intregime asa cum pamantul isi ocroteste zi de zi ofranda,ii penetra porii pana la refuz .

Deschise brusc ochii si fu orbit de razele tiranului de servici.Era deja sus . Ii urmarea fiecare rasuflare ,fiecare urma de gest . Era pentru toti cei care il puteau privii ,si totodata pentru nimeni .

Sufletul ii era asemeni unui pescarus .Isi deschidea aripile si deodata totul era posibil .Asculta chemarea vazduhului ,patrundea in visele tale , atingea orizontul .Uneori se aseza pe un nor asteptand sa treaca clipele ,privind nemarginirea .Un singur lucru il infricosa : omul .Omul era imprevizibil iar el nu suporta nesiguranta .Il vedea inlantuit ,abatut ,frustrat ,programat .Ii era teama de lumea lui si tocmai d-asta se ferea sa priveasca in jos .Iar atunci cand o facea isi simtea aripile arzande .

Nisipul umed cu iz de mucegai devenise parte din el .Era un sentiment straniu .Probabil ca il asteptase dintotdeauna ,probabil se asteptasera unul pe altul .Dependenta .Inca fin ,dar abuzat de o gloata de papusi care-l batjocoreau neincetat .Acum insa se puteau distinge pasii mici si delicati ai ei .Plecase .Il lasase singur dar asta nu-i trezea nici un sentiment .Invatase sa fie imun in fata lor si asta ii dadea un simtamant de satisfactie ..rece .Dar atunci avu revelatia faptului ca toate rautatile ,meschinariile si nehotararile sale ,ca si maruntisurile din viata lui fusesera date afara ,fusesera impinse de o presiune dinauntrul lui ,fusese curatat de ele si putea iarasi sa porneasca curat pe un alt drum.Un drum intact si nepatat de altii .

Si totusi ..pierduse rasaritul .

Alb

Se ghemuise intr-un colt cu mainile cuprinzandu-si genunchii si apropiindu-i cat mai mult de gura.Privirea lui se indrepta in puncte fixe.Gol.

Avea mintea tulbure si capul ii era greu.Se proiecta in trecut.Vazu zambetul Ei,zambetul ala pe care nu-l mai vazuse de luni de zile,zambetul cu care-i hipnotiza pe judecatori,ii linistea pe martorii binevoitori,ii pacalea pe cei ostili ,si ii infierbanta lui sangele.Da,Ea avea un sens,Ea insemna ceva,Ea il acceptase.El ..el nu era nimic.O iubise.O iubea.Zadarnic.Neliniste.Gelozie.Nebunie.

Era vinovat.Asta il obseda.Nu mai gasea niciun sens,nimic nu mai avea rost,nu mai exista nimic,iar nimicul era el.Evadare.Vis.

De ce nu-i dadeau drumul?De ce nu-i dezlegau aripile?De ce uitase sa zboare?De ce il chinuiau?De ce?!

Intrebare.Urlet.Sfortare.Criza.Degeaba.

Peretii astia albi si goi il auzeau,il ascultau ,si ..si atat.Tremura.Tremura si-si pierduse controlul asupra corpului,mintea ii fugea aiurea,inima vroia sa iasa din piept.Ratiunea nu mai exista demult pentru el.Prin fata ochilor ii fulgera imaginea unei vieti ce se apropia de sfarsit;nu un banal montaj de secvente din trecutul lui, ci o viziune clara ,reliefata,a celui care era el in momentul acela :o marioneta.

O asistenta grasa in a-i carei ochi i se citea oboseala si nepasarea deschise brusc usa.Patru brate puternice il prinsera si-l trantira in pat obligandu-l sa ramana acolo tintuit.Nu intelegea ce se intampla.In zadar se zbatea.Ii vedea ochii scosi din orbite,ii vedea sudoarea ce i se scurgea de pe frunte spre obrazul stang,ii simtea respiratia urat mirositoare ,ii auzea rasuflarea in ecou.Ce vroia de la el?Ce vroiau de la el?!

Acul ii penetra cu putere vena.Amorteala, liniste, alb .

Insomnii .

Intunericul reuseste cu succes sa tainuiasca personalitati de nebanuit , monstri umani ori indivizi evadati din sisteme programate ,robotizate .

Esti tu unul din ei ? Te vad in fiecare noapte .Iti faci aparitia la aceeasi ora ,in acelasi loc .Pesemne ca esti unul de-al lor .Inca te zbati printre circuite alambicate ,degradate .

Ce cauti?La ce te uiti ? Noaptea asta e goala .Goala precum cutia aia pe care ai ascuns-o intr-o mare de mizerie .Ai suflet ? Stai . Nu,nu-mi raspunde . Mi-e frica .

Necuvintele plutesc in negura mortii .Stelele dorm ,au obosit sa priveasca .Nu-mi spune ca-ti placea sa privesti Luna .Degeaba o cauti .Iti zic ,e un complot asta seara .Bezna totala .Tacere mormantala .Nici Soarele n-o sa rasara .

Stiam ca o sa pleci.Am privit prin ceasul mintii tale .

Ploua .

White darkness

Dispret

Era acolo unde voia el sa fie,singur,fara telefoane si fara prieteni binevoitori.Mai ales din randul femeilor.Femeile aveau ceva care-l calca pe nervi-absolut toate,indiferent cine erau sau ce politica faceau ,de stanga ,de dreapta ori de centru .De pilda,sustineau ca ele sunt mai grijulii decat barbatii ,dar se infuriau cand acestia afirmau ca femeile sunt ,poate, mai in masura sa se ocupe de cresterea si educarea copiilor .Alte femei declarau ca barbatii nu trebuie sa-si neglijeze calitatile “feminine” dar cu toate astea ,daca vedeau un barbat plangand il faceau “pampalau” ,apoi gaseau un x care sa le zapaceasca de cap .

Se saturase de genul de femei care criticau centurile supraelastice si corsetele ,dar faceau greva foamei ca sa incapa intr-o rochie talia sase . Se saturase de femeile care se dadeau in vant sa arate ca in reclamele pentru ruj ,fara sa le treaca prin cap de ce erau atat de plictisitoare .Se saturase de doamnele care pranzeau impreuna si-si faceau confidente despre legaturile lor extraconjugale ,ca apoi, ajungand la cafeaua decofeinizata, sa se intrebe de ce nu erau barbatii monogami .Se saturase de femeile care invingeau barbatii la propriile lor jocuri ale puterii ,apoi trageau scara inainte ca surorile lor sa fi apucat sa se urce pe prima treapta.

Se saturase de toate femeile .

Nu stia exact ce va face de acum inainte.Toate visele ii fusasera furate .Se amagise , se mintise si gata .Nu mai era nimic.Nu mai avea nimic .Si speranta ,despre care ii spunea ca e eterna ..murise odata cu ea .

Sentimentul asta straniu si obsedant il mai cunoscuse dar acum il simtea altfel .Mai puternic .Mai adanc .Sufletul ii era vulcan .Si magma clocotea .Era singur acum ,dar deodata simtea nevoia sa mai fie cineva in preajma lui .Multi oameni ,o armata de roboti .Sa curga infierbantata lava si sa-i cuprinda pe toti .Sa-i priveasca cum il striga cerandu-i ajutorul iar el sa nu faca nimic.Sa se bucure de chinul lor ,sa urle diabolic de fericire .Placere .Sa stranga cenusa in pumn si sa goneasca spre mare .Nu,nu va murdari marea cu ramasitele lor dezgustatoare .Ci El se va bucura de ea si va astepta rasaritul .

Azi o sa-si innece durerea in alcool si o sa planga .Azi o sa devina egoist si rece .Azi o sa regrete totul si o sa-si promita orice ,o sa-si viseze sfarsitul si-o sa batjocoreasca o curva .

Dar maine ..

Maine o sa fie altul .Ea va ramane aceeasi .

Belive in me

Îmi era dor.

… să mă surprindă imaginea mea reflectată în geamul de la cuptorul cu microunde când mă uit fascinat cum crește punga cu popcorn, să aud în noapte cum se lovesc picurii de ploaie de ciment și de firele de iarbă, să bată vântul și pe la picioarele mele să alerge sute și sute de floricele mov căzute din copacii de pe alee, să se odihnească alți picuri mici de ploaie pe obrazul meu în timp ce ascult Ray Charles, să caut caracterele românești pe tastatura mea când scriu aici.

Îmi este cel mai dor însă de “mine-le” de acum ceva vreme… așa de dor cum îți e ție dor de mare.

si poate.

Si poate ca mi-e dor sa ma afund in adancul unui alter ego, unui anti-eu.Poate ca zilele sunt prea lungi in orele lor care dorm si care ma fac sa ma reintorc la ideea unui crepuscul inseparabil de vointa mea.

Poate ca zorii nu mai apar maine si cu ei nici ultima speranta de a mai intalni vreo spartura intre caramizile care sudeaza un banal zid umplut de rutina a ceea ce nu prea este…

Poate ca zorii nu ma nasc pe mine, ci eu ii nasc pe ei…

inalte ceruri

Este un act sublim: recompunere a dezintegratului, antagonistului, daruire a ceea ce nu credeai ca posezi sau reprezinti sau ascunzi. Organicul isi pierde din abjectia-si caracteristica si completeaza spiritualitatea unui secol cvasitotalmente materialist. Il pastrez prin momente de tacere prelungite intre lanturile de crispari involuntare.
Ramane necunoscut izvorul unei asemenea incantari: concordanta perfecta intre ceea ce oferi si ceea ce primesti, surasul cald al eului tau din oglinda, iluzia nemuririi...

Waltzing raindrops

Un suflet.

Statea ghemuit langa mine.Tremura.Poate din reflex sau din orice alt motiv pe care nici macar el nu-l stia.

Cine sunt eu?Cine e el?Cine suntem noi? Noi ..?Nici nu stiu de ce acceptase sa mi se confeseze ,sa dea jos valul ala imaginar dupa care se ascundea,sa retraiasca sentimente puternice,dureroase care puteau oricand sa-i bantuie din nou fiinta proiectandu-l intr-o alta lume.

Il priveam .Era un sentiment straniu .Nu mai simtisem astfel niciodata.

Teama.Compasiune.Dragoste.Durere.

Chipul lui contorsionat si plin de cearcane infiora chiar si pe cel mai rece individ.Tanar ,dar batran.Isi lua fata in palme si ofta profund.Ma privii in ochi pentru prima data .Fior.Observai o cuta adancita in fruntea sa marcandu-i tineretea pierduta,plina de asteptari,chinuri.Agonie.Extaz.Agonie ..

Greu de crezut cum drogurile ii distrusesera in asa hal copilaria.Greu de crezut pentru cineva ca mine.Oricine iti poate insirui cateva cuvinte alese si bine gandite referitoare la prafurile astea cu miros de fericire ,liste fara sens care nu-ti trezesc interesul ,riscuri si pericole.Numai atunci cand ai in fata rezultatul acestei placeri amagitoare ,intelegi cu adevarat gravitatea lucrurilor.

Realitate si nebunie.Durere si orgasm.Granita.Alb.Gol.

Fusase copil.Probabil un copil prea curios si naiv.Si curiozitatea asta nebuna aproape ca l-a costat viata.Nu de putine ori incercase sa opreasca durerea ..ca un las.”Da.Sunt un las.Si ..?Prefer sa dispar brusc decat sa mi se scurga viata picatura cu picatura intre patru pereti albi si goi.Moartea nu e nimic grav.Doar o simpla schimbare de greutate,de consistenta.Este intr-un fel viata,dar o viata fara griji si nelinistea de a fi intr-un echilibru instabil.Perfectiune.Cu totii tindem spre asta.Chiar si tu ..”

Vroiam sa-i explic ca nu-i asa,vroiam sa-i schimb mentalitatea asta ,vroiam sa-i insuflu optimismul meu ..atat de mult vroiam sa-l protejez .Dar parca uitasem totul ,iar sentimentul asta de vinovatie ma coplesea. .Nu eram in stare sa-l ajut.

Dupa un timp foarte lung probabil,primul sau gand fu ca va muri.Dupa ce se gandi mai bine ,i se paru chiar ca murise.Iesea incetul cu incetul la suprafata,dintr-o stare de oboseala confuza.Plutea ,simtindu-se usor si lipsit de densitate.Se diviza aidoma unui amestec de ulei si apa care se separa in doua.Pe de-o parte simtea o eliberare ,o usurare infinita,iar pe de alta parte era inca greoi,haotic,opac,cleios.Un mic efort si avea sa strapunga stratul subtire care il mai despartea de alta lume.Avea sa deschida ochii si sa dea de lumea asta.

Dar ochii nu-i mai apartineau,in corpul sau o transmisie de comenzi nu mai functiona.Si apoi,dintr-o data,avu viziunea unei intinderi livide.Lucrul asta nu-i era prea clar.Era asemenea unei materii foarte fluide care putea lua orice forma.Un suflet ..Devenise un suflet.

Si am plecat ..

noapte

Se puse in pat dupa o zi lunga la serviciu. El, urma a ceea ce fusese odata, acum ajunsese sa cantareasca cu treizeci de kilograme mai putin. Puse capul pe perna si il cuprinse teama. Nu stia de ce anume. Ii era teama de ziua de maine. Incepu sa viseze, zbura, un zbor linistit, pur si simplu plutea deasupra norilor. Erau nori albi, pufosi.Totul devine din ce in ce mai alert, zborul se precipita. Apar nori negri, grei si incepe sa cada. Se trezeste in momentul in care trebuia sa atinga solul. E ud tot, siroaie de transpiratii reci ai siruie pe frunte. E liniste. Intunericul cuprinsese strazile. Se apropie furtuna. Se ridica din pat si inchise rosturile la geam. Se intoarse brusc si toate culorile camerei incepura sa paleasca, incetosat. Il cuprinde setea, o sete cronica ce al tot sacaie de 7 luni, a inceput odata cu scaderea in greutate. Incepe sa distinga holul si se indreapta catre bucatarie. Umple un pahar mare cu apa si nu se oprii pana nu-l bau pe tot. Se aseza pe scaun si isi lua fata in palme. Ce se intampla cu mine ? nu intelegea. Pe masa un sandwich cu sunca, ramasite de la masa de dimineata.O caldura imensa ii invaluie tot trupul si aluneca usor de pe scaun, cade lesinat pe gresia din bucatarie.
Ploaia se auzea acum in rosturile din dormitor.

Pure White

ea

Gara.

Ora : 16:23

Un culoar lung pavat cu marmura galbena, tocita de atata amar de vreme si puhoaie ce i-au calcat stalucirea de odata. Acum nu a mai ramas decat un asfalt pigmentat. Pe margini strajuiesc parca asemeni unor soldati in Garda de Onoare primii stalpi cu lumina artificiala montati vreodata in orasul asta secatuit de vlaga si uitat de lume.

De jur imprejur bancute scorojite de soare si batute de vant. Culorile ce le-au vopsit odata acum se vad strat cu strat. Sunt prea vechi sa mai sustina pe cineva.

Pe peronul stropit din plin de razale soarelui de mai, Ea asteapta. Totul se desfasoara atemporal, timpul nu are aceiasi esenta atunci cand astepti. Parca nu mai are rabdare. Asteapta un El sau se asteapta pe sine ,asteapta de cateva ore sau poate chiar de ani .Nici ea nu stie.La inceput crezuse ca asteptarea asta avea sa fie teribila.Dar nu.Nu era teribila .Numai ca intr-un fel era poate mai rau.Este interminabila si sumbra.Timpul pierduse masura.


Linistea ce invaluia tabloul se spulbera odata cu zgomotul pasilor lui apasati.El, un copil inchis in corpul barbatului ce se vrea matur.Grabit, intotdeauna in criza de timp si cu prea putin interes manifestat pentru lumea din jurul lui. Trecea prin gara nepasator, neatins de frumusetea ei, de o inocenta ce numai o copila o poate afisa.Insa timpul avea rabdare, vroia ca El sa se trezeasca.

Tresarii si de odata in fata lui se arata Ea. Imagine simpla ea invelita de o rochita alba, vaporoasa ce-i ascundea pantofii rosii. In mana stanga legana suav o umbrela.Ea isi ridica ochii din pamant cuprinzand cu ei necunoscutul.O privii indelung adulmencandu-i misterul. Pentru cateva clipe totul ingheta in mijlocul lui mai. Ei doi prinsi intr-un desen, El admirand, ea neatinsa de privirea lui. Fiecare pas al lui parea acum o vesnicie si totusi cu fiecare pas parca ea il cunostea mai mult, il vedea mai bine. Nu mai parea un necunoscut intr-o gara. La capatul peronului pasarelele ce se jucau in cismeaua sparta raman surprinse in zbor, band apa, zburlinu-se. El se apropie, Ea din ce in ce mai sigur se indragostea de el. Un fotograf cu experienta ar fi scos din acest cadru fotografii cat pentru o viata de experienta, fiecare altfel, unica in felul ei. Si totusi nu se intampla nimic, El trece mai departe, ea il uita si totul isi reia cursul firesc. Soarele lasa asupra peronului razele lui bogate, marmura sclipeste pe alocuri, pasarelele isi continua joaca si cei doi vor ramane cu amintirea.

Undeva intr-o gara am vazut-o pe Ea. Frumoasa.

Undeva intr-o gara. Ora 16:24

FireFlower

subtil

Scris altfel.

In dimineaţa asta m-a izbit trăirea gri ce plutea pretutindeni. Nimic nu avea culoare. Totul era inecat într-un gri cu tentă de ceva. Parcă şi gândurile , atât de simple , erau pline de praf. M-am azvarlit in nepăsarea luminoasă. Aşteptam inserarea ca pe cel mai apetisant venin. Timpul a trecut ca un gand. Lumina farurilor , grăbind către mine s-a împiedicat de stâlpi şi m-a improascat cu valuri de pâlpâire. Pe asfalt, umbra ei se pierdea în urma de gri lăsată de amintire. Te-am întâlnit pe o pană de gând. Te pierdeai tiptil prin rămurele de raţiune. M-am aprins cu sclipirea ta. Apoi, ţi-am ascultat neliniştea ce-o lăsai să se prăbuşească pe asfalt, nelinişte ce aluneca din ochii tăi de catifea. Mi-ai şoptit imbatari reci de lămurire, şi m-am sufocat de oglindirea lor. Din suflul pur, tresăltare plină de trăire, mă topeam într-o mocirlă de un banal şi crud bun simţ. M-am trezit singur. Doar eu, restul era un fundal:ecou , o şoaptă şi-un pastel cu luna plină. Mă contopeam şi mă inţepam în simţăminte de cristal , simţăminte domolite în gânduri vechi pline de naftalină. Apoi am auzit brutalul sacadat al cuielor bătute în idealul meu. Rugina lor, rece şi plină de raţional, s-a strecurat tiptil printre fragmentele frante. Ieri am participat la inmormântarea sufletului meu.

cred că am exagerat . ar trebuii să fiu mai simplu..

poveste.

Dupa peripetii , dupa trairi intense, intrigi tesute intr-un an universitar mai plin decat toate celelalte doua la un loc astazi a venit momentul sa spunem adio pentru moment acelui sentiment numit Regie. In noaptea astam vreau sa fiu nostalgic, vreau sa cred ca ce sa cladit in acest an o sa dureze o viata si ca oamenii intalnit anul acesta imi vor fi alaturi.

Inca vad cum v-am cunoscut pe toti. Si mai ales pe toate. Va iubesc si va spun, 2 octombrie 2008 o sa fie cea mai fericita zi din viata mea. Pentru ca atunci in mod cert se va da adunarea si vom fi toti la aceiasi masa. Noi si berea rece.

Chiar am fost trist cand am lasat in urma camera.Ultima tigara pe hol...

Cred ca partea asta din mine nu o sa moara niciodata, am sa-mi aduc aminte la 45 de ani, am sa mai iau un gat de bere si am sa zambesc. Pentru ca stiu, ca ceea ce am invatat acolo nu-mi va lua nimeni. Acolo am invatat sa fiu si tupeist si timid. Am invatat ca viata chiar e o curva si se fute cu toti; dar mai ales te fute pe tine. (cola ucide)

Am redescoperit placerea de a citi si altceva in afara de gazeta ieftina si mirosind a putregai de la o posta.

Stiu, stiu piticii au inceput sa imi sopteasca la ureche si in scurt timp am sa adorm.

Noapte buna